RomInsolv SPRL, lichidator judiciar al debitoarei CETA SA- Compania de Expediții și Transport Auto S.A.- societate în faliment- vinde prin licitație publică online, un teren intravilan în suprafață de 22.053 m.p situat în zona industrială de Vest a Satului Săcălaz, Comuna Săcălaz, Județul Timiș.
Terenul este înscris în Cartea Funciară nr. 400828 (nr. CF vechi 3468), Săcălaz, nr. crt. A1, având număr Top. Ps 714; Ps 703; Ps 709/3; Ps 710/1; Ps 710/2; Ps 699/1; Ps 699/2; Ps 698/36. Parcela de teren "pășune intravilan extins" este amplasată în Săcălaz, zona de Vest a localității, la ieșirea spre Jimbolia, pe partea stângă, județul Timiș. Accesul la proprietate se face din DN 59A, la ieșirea din Săcălaz, pe partea stângă, în direcția de mers spre localitatea Jimbolia, după care pe un drum de pământ și pe un drum de exploatare din pământ. Terenul se află în linia a doua de parcele. Din prima linie de parcele fac parte parcelele cu front direct la DN59A, unde sunt amplasate spații de producție. Accesul se face pe un drum paralel cu clădirea Class, la aproximativ 500-600 m de drumul principal Timișoara-Jimbolia. Parcela de teren nu deține utilități, iar suprafața ei este plană. Forma parcelei este dreptunghiulară.
Proprietatea imobiliară se vinde prin licitație publică online deschisă de RomInsolv SPRL, pornind de la prețul de 40.740 Euro+ TVA. Licitațiile vor avea loc la ora 15:00, pe platforma de licitații publice online Fairsolve.com, în data de: 04.03.2021 , 11.03.2021, 18.03.2021, 25.03.2021.
Imobilul este grevat de sarcini, iar în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, bunul este dobândit liber de orice sarcini, precum ipoteci, drepturi de retenție de orice fel ori măsuri asiguratorii, inclusiv cele instituite în cursul procesului penal, cu excepția sechestrului asiguratoriu instituit în vederea confiscării.
Accesarea intenției de a participa la licitație din platforma de licitații publice online Fairsolve.com este un prim pas procedural în vederea înscrierii efective la licitație care presupune îndeplinirea succesivă și cumulativă a unor condiții precum achitare taxă de participare la licitație, achitare garanție, depunere documente, etc. Validarea înscrierii se face cel târziu în ziua de marți ce precede data organizării licitației, ora 18:00.
Pentru informații suplimentare legate de organizarea licitației, regulamentul de vânzare, precum și alte informații referitoare la proprietatea scoasă la vânzare, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon afișat în anunț.
Program vizionare:
Luni - vineri, 10-16, cu un telefon in prealabil la nr. 0723.133.626
Abonează-te la newsletterul FAIRSOLVE.com pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi din domeniu şi cele mai noi licitaţii online cu bunuri rezultate în urma procedurilor de insolvenţă şi executare silită.