RomInsolv SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei Condmag S.A. - societate în reorganizare vinde, prin licitație publică online, proprietatea imobiliară a debitoarei situată în Municipiul Brașov, Str. Avram Iancu Nr. 52, Județul Brașov constând în teren în suprafață de 295,28 m.p., clădire “oficiu de calcul” D+P+3E, edificată pe acest teren și cotă indiviză de 1/6 din părțile de uz comun generale LOT 4.
Imobilul LOT 3 este compus din:
1. Clădire “oficiu de calcul”- Bunul imobil este înscris în Cartea Funciară cu nr. 12937 a localității Brașov, având nr. topo (1825-1827/2)/(7/1/6/2/3), (1827/1/3/2/a/2/3)/(6/2/3) de la A+43. Imobilul denumit Corp 3 are un regim de înălțime D+P+3E și este alcătuit din:
- demisol: 4 depozite, 4 arhive, hol, tablou electric;
- parter: 2 holuri, 7 birouri, grup sanitar, centrală termică, casa scării;
- etaj I: 3 birouri, grup sanitar, hol, casa scării;
- etaj II: 4 birouri, hol, grup sanitar, casa scării;
- etaj III: birou, grup sanitar, hol, casa scării.
Clădirea cu o suprafață desfășurată de 1130,32 m.p. este edificată pe terenul în suprafață de 295,28 mp.
2. Cotă indiviză de 1/6 din părțile de uz comun generale care cuprind: intrarea comună, curtea comună, branșamentele utilităților comune, zidurile, planșeele, învelitoarea comună și teren în suprafață de 749,13 mp. Părțile de uz comun generale fac parte din LOT 4 și sunt intabulate în CF nr. 12937 Brașov cu nr. topo (1825-1827/2)/(7/1/6/2/4), (1827/1/3/2/a/2/3)/(6/2/4) de la A+44.
Imobilul supus vânzării este racordat la toate utilitățile: energie electrică, apă, canalizare menajeră și pluvială, gaze și are încălzire centrală proprie.
Accesul la proprietate se face exclusiv din curtea interioară a imobilului reprezentat de terenul în suprafață de 749,13 m.p.
În prezent, bunul imobil nu este închiriat.
Imobilul este grevat de sarcini, iar în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2014, bunul este dobândit liber de orice sarcini, precum ipoteci, drepturi de retenție de orice fel ori măsuri asiguratorii, inclusiv cele instituite în cursul procesului penal, cu excepția sechestrului asiguratoriu instituit în vederea confiscării.
Proprietatea imobiliară se vinde prin licitație publică online deschisă de RomInsolv SPRL, pornind de la prețul de 483.750 Euro + TVA. Licitațiile vor avea loc la ora 10:00, pe platforma de licitații publice online Fairsolve.com, în data de: 07.04.2021; 14.04.2021; 21.04.2021; 28.04.2021; 05.05.2021; 12.05.2021; 19.05.2021; 26.05.2021; 02.06.2021; 09.06.2021; 16.06.2021; 23.06.2021; 30.06.2021; 07.07.2021; 14.07.2021.
Accesarea intenției de a participa la licitație din platforma de licitații publice online Fairsolve.com este un prim pas procedural în vederea înscrierii efective la licitație care presupune îndeplinirea succesivă și cumulativă a unor condiții precum achitare taxă de participare la licitație, achitare garanție, depunere documente, etc. Validarea înscrierii se face cel târziu în ziua de luni ce precede data organizării licitației, ora 17:00.
Pentru informații suplimentare legate de organizarea licitației, caietul de sarcini, precum și pentru alte informații referitoare la proprietatea imobiliară scoasă la vânzare, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail valorificari@rominsolv.ro .
Program vizionare:
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail valorificari@rominsolv.ro .
Abonează-te la newsletterul FAIRSOLVE.com pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi din domeniu şi cele mai noi licitaţii online cu bunuri rezultate în urma procedurilor de insolvenţă şi executare silită.